La început am vrut să scriu câteva cuvinte despre fiecare carte pe care o citesc, dar mi-am adus aminte cât de greu îmi era când trebuia să scriu un comentariu la o carte pentru ora de Limba Română. Nu am să scriu nici dacă cartea mi-a plăcut sau nu. Eu consider că dacă găsești un pasaj într-o carte care să-ți rămână o perioadă de timp în minte e suficient. În continuare este prezentată a doua parte a fragmentelor literare culese din cărțile citite de mine.All's Well That Ends Well, William Shakespeare
Sângele-ți să tindă
A te robi virtuții! ...
Pe toți iubește-i, în puțini te-ncrede,
Rău nimănui nu face! Fă să-ți simtă
Dușmanul forța fără să-l zdrobești!
Să-ți ții sub cheia vieții tale-amicul!
Că taci să fii certat, nu că sporovăi!
Îmi spun că prea adeseori vedem
Slujind deșertăciunii înțelepții.
... nu s-a născut nici o fecioară până ce nu s-a pierdut o feciorie.
Căci cântecul e-adevărat
Pe rând pentru oricine:
Destinul de mi te-a-nsurat,
Și coarne-o să-ți destine!
Fie-ți slugă sănătatea!
... căci nu-i năpastă
Războiul, când te scapă de-o nevastă.
... nici o zestre nu-i atât de mare ca cinstea însăși.
All's Well That Ends Well, William Shakespeare, 1623
(Totu-i Bine Când Sfârșește Bine, Editura Minerva, 1981)
.....
O Alquimista, Paulo Coelho
Tocmai posibilitatea să-ți împlinești un vis face viața interesantă ...
... când toate zilele sunt egale înseamnă că oamenii au încetat să vadă lucrurile bune care apar în viața lor de câte ori soarele traversează bolta.
... banul e fermecat - cu el nimeni nu mai este singur.
- ... Mi-e frică să-mi împlinesc visul, și pe urmă să nu mai am nici un motiv să trăiesc.
- La ce bun un revolver? ...
- Ca să învăț să am încredere în oameni ...
- ... vreau să-mi cunosc viitorul pentru ca să mă pregătesc pentru lucrurile ce au să vină.
- Dacă vor fi lucruri bune, va fi o surpriză plăcută. Dacă vor fi lucruri rele, o să suferi cu mult înainte ca ele să se întâmple.
- ... Nu există nici un motiv pentru ca să iubești.
- ... Un singur lucru face visele imbosibile: frica de eșec.
O Alquimista, Paulo Coelho, 1988
Alchimistul, Editura Humanitas, 2003
.....
O Monte Cinco, Paulo Coelho
Omul se naște pentru a-și trăda destinul.
- ... nu poți distruge înainte să înveți să reconstruiești.
- ... Cine nu se îndoiește de sine este demn de dispreț, căci are încredere oarbă în puterile sale și păcătuiește prin trufie.
- ... Cel mai priceput războinic e cel care știe să-și facă din dușman prieten.
Se simțea liberă, pentru că dragostea eliberează.
... viața nu-i făcută din ce dorește omul, ci din ce făptuiește.
... când orgoliul strălucește prea tare, orice înțelepciune se întunecă.
Asculta doar liniștea și era atât de intensă că putea aproape s-o pipăie.
... lumea nu e altceva decât somnul colectiv al zeilor.
O Monte Cinco, Paulo Coelho, 1996
Al Cincilea Munte, Editura Humanitas, 2003
.....
Les Mystères De Paris, Eugène Sue
- ... ca să iubești trebuie să fii cinstit.
- ... când e vorba numai de dorinți, îți poți îngădui și mai mult...
- ... adeseori strâmtorarea e un sfetnic prost.
- Niciodată o fericire nu poate fi prea mare ...
În anumite situații, mințile cele mai lucide nu sunt la adăpost de idei superstițioase ...
- ... viața cea mai îngrozitoare, cea mai cumplită, nu înseamnă nimic, pe lângă moarte.
- ... dacă cel ce trăiește cinstit în mijlocul semenilor săi cinstiți, încurajat de stima lor, merită interes și sprijin, cel ce, ocolit de oamenii de treabă rămâne totuși cinstit în mijlocul celor mai mârșavi scelerați de pe pământ, merită cu atât mai mult interes și sprijin.
- ... o femeie este totdeauna indulgentă cu primele declarații de dragoste pe care le primește.
Spiritul de analiză, de cercetare și de comparație este totdeauna dovada unei inteligențe superioare. În sufletele trufașe și tari, acest spirit sădește îndoială și răzvrătire împotriva altora. În sufletele timide și gingașe, acesta sădește îndoiala și răzvrătirea împotriva lor înseși. Pe cei dintâi îi condamni, dar se iartă ei singuri. Pe cei din a doua categorie îi ierți, dar se condamnă ei singuri.
- ... ne îngâmfăm mult mai mult dacă ni se laudă calitățile sau meritele pe care nu le avem, sau nu le mai avem, decât pe cele reale.
... stătea palid, cu privirea rătăcită, așezat pe scaunul lui, prăbușit în el însuși ...
Lumea își schimbă părerea tot atât de ușor pe cât se entuziasmează și îi place să aibă dreptul de a călca în picioare ceea ce mai înainte urcase în slăvi.
- ... când suferi, înclini să crezi în generozitatea altora...
- ... conștiința răzbunătoare nu adoarme niciodată cu totul ...
- ... viciul ... are și el mândria lui.
- ... oare trecutul se poate uita? Oare căința ucide memoria ... ?
- ... Nu te naști ticălos...
- ... e surprinzător că cei buni sunt și ei câteodată fericiți!
- ... era singur... singur de tot într-o lume în care nu ceruse să vină și din care ar fi putut pleca fără să observe cineva.
- ... legea e atât de scumpă pentru noi, oamenii săraci.
- ... durerea este egoistă și caută singurătatea...
- ... Nimic nu poate nimici trecutul...
Les Mystères De Paris, Eugène Sue, 1842-1843
(Misterele Parisului, Editura Pentru Literatură, 1968)
.....
A Portrait Of The Artist As A Young Man, James Joyce
Zelul fără chibzuială este ca o corabie în voia valurilor.
Mândrie, nădejde, dorință, ca niște ierburi strivite în inima lui înălțau aburii unei tămâi înnebunitoare către ochii minții. Alerga la vale în iureșul aburilor de mândrie rănită și nădejde pierdută și dorință contrariată, fără de veste stârniți. Țâșneau înălțându-se în fumuri dense și înnebunitoare pe dinaintea ochilor săi chinuiți și se risipiră deasupră-i până când în sfârșit aerul fu iarăși limpede și rece.
- Fiecare are anii care simte că-i are ...
Sufletul lui se îngrășa și se congela, devenea o osânză grosolană și se cufunda tot mai adânc în mohorâta-i înfricoșare, într-un sumbru amenințător asfințit, pe când trupul acesta al său sta inert și dezonorat, căutând în neputința, în tulburarea, în omenescul său, vreun Dumnezeu bovin spre care să-și ațintească privirile întunecate.
El era sortit să învețe propria-i înțelepciune la o parte de alții sau să învețe înțelepciunea altora, pribeag el însuși printre capcanele lumii.
Încă mai înainte de a fi pornit în călătoria vieții, păreau să fie obosiți de drum.
Să trăiești, să greșești, să cazi, să izbândești, să creezi iar viață din viață!
Gândirea lui era o penumbră de îndoială și neîncredere în sine, luminată ici colo pentru câteva clipe de fulgerele intuiției, dar fulgere de o splendoare atât de clară încât în acele clipe lumea pierea sub picioarele sale de parcă ar fi fost înghițită de flăcări ...
O bucurie blândă fluidă ca zgomotul multor ape i se revărsa în amintire și simțea în inimă pacea blândă a spațiilor tăcute de cer pălind delicat pe deasupra apelor, a tăcerii oceanice, a zborului rândunelelor prin amurgul marin peste valurile curgătoare.
Nu era nici gând nici viziune deși știa nelămurit că făptura ei străbătea orașul în drum spre casă. Mai întâi nelămurit și apoi tot mai intens îi adulmeca mireasma trupului. Un neastâmpăr conștient fierbea în sângele lui. Da, îi adulmeca mireasma trupului, o mireasmă sălbatică și languroasă a mădularelor calde peste care se revărsase plin de dorință cântecul lui, a pânzeturilor ascunse moi asupra cărora carnea ei distila parfum și rouă.
Gândurile lui erau păduchi născuți din sudoarea trândăviei.
- O fi orice nesigur pe maldărul ăsta împuțit de gunoi care-i lumea, dar iubirea de mamă nu.
- ... N-am să slujesc ceva în care nu mai cred - fie că se cheamă căminul meu, patria mea sau biserica mea - și-am să încerc să mă exprim în vreun mod de viață sau de artă pe cât de liber și pe cât de întreg voi putea, folosind întru apărarea mea singurele arme pe care îmi îngădui să le folosesc - tăcerea, exilul și viclenia.
Am citit puțin și-am înțeles și mai puțin.
A Portrait Of The Artist As A Young Man, James Joyce, 1916
(Portret Al Artistului În Tinerețe, Editura Pentru Literatură Universală, 1969)
.....
Il Gattopardo, Giuseppe Tomasi Di Lampedusa
Multe se vor întâmpla, dar totul va fi o comedie; o romantică, gălăgioasă comedie, cu câteva picături de sânge pe roba-i bufonă.
Iubirea? Ei da, iubirea. Foc și flăcări pentru un an, cenușă pentru treizeci.
Cât timp e moarte, e și speranță ...
... marile bucurii sunt mute.
... darurile trebuie prețuite după cel ce le oferă ...
Ei ofereau spectacolul cel mai patetic din această lume: doi tineri îndrăgostiți, care dansează împreună, orbi fiecare la imperfecțiunile celuilalt, surzi la prevestirile sorții, încredințați că drumul vieții lor va fi strălucitor și lin ca podeaua salonului, naivi actori pe care un regizor îi pune să recite rolul Julietei și al lui Romeo, dar le ascunde cripta și otrava, dinainte prevăzute în text. Nici unul, nici celălalt nu erau buni cu adevărat, fiecare era plin de calcule, fiecare umflat cu țeluri ascunse, dar amândoi erau fermecători și emoționanți acum, când ambițiile lor neclare, dar naive, erau șterse de cuvintele de șăgalnică duioșie pe care el i le șoptea la ureche, de parfumul părului ei, de îmbrățișarea trupurilor lor, pieritoare.
... dezgustul se schimba într-o nesfârșită milă pentru toate aceste trecătoare ființe care încercau să se bucure de mica rază de lumină dăruită lor între ele două tenebre, dinainte de leagăn și după cele din urmă spasme. Cum e cu putință să lovești în cei pe care-i știi că sunt făgăduiți morții?
Ca întotdeauna, gândul la propria-i moarte îl însenina tot atât cât îl tulbura moartea celorlalți; poate pentru că, la urma urmelor, moartea lui însemna, înainte de orice, moartea lumii întregi?
... mai bine să te plictisești decât să plictisești pe alții.
... eternitatea dragostei ține câțiva ani, și nu cincizeci.
Trufia, da, nici discuție, e preferabilă unei false modestii ... (Lighea)
Pentru mine, copilăria e un paradis pierdut. (Locurile Copilăriei Mele)
Il Gattopardo, Giuseppe Tomasi Di Lampedusa, 1958
I Luoghi Della Mia Prima Infanzia, 1955
Lighea/La Sirena (1956-1957)
(Ghepardul, Locurile Copilăriei Mele, Lighea, Editura Minerva, 1973)
.....
L'Île Des Pingouins, Anatole France
Trebuie să fii un om tare neserios, ca să te-apuci să scrii istorie: ți se cere imaginație.
- ... Dacă vrei ca lucrarea dumitale să fie bine primită, nu scăpa nici un prilej să proslăvești virtuțile care stau la temelia societății: cultul bogăției, sentimentele cucernice și, mai cu seamă, resemnarea săracului, care este temelia ordinii.
- Legea morală ... îi silește pe oameni, care sunt niște dobitoace, să trăiască altfel decât dobitoacele, ceea ce îi stingherește și le dă încredere în ei; și cum sunt îngâmfați, mișei și ahotnici de zburdăciuni, se vor supune cu gragă inimă unor constrângeri cu care se fălesc și pe care își întemeiază siguranța de acum și nădejdea fericirii lor viitoare. Acesta e temeiul oricărei morale...
- Nu-l vezi, fiule - exclamă dânsul - pe turbatul acela care rupe cu dinții nasul dușmanului doborât și pe celălalt, care zdrobește capul unei femei cu gogeamite pietroi?
- Îi văd ... Creează dreptul. Întemeiază proprietatea, Stabilesc principiile civilizației, pun temeliile societății și ale statului.
Morții n-au decât viețuirea pe care le-o atribuie cei vii ...
Deoarece bogăția și civilizația cuprind tot atâtea pricini de războaie cât și sărăcia și barbaria, deoarece nebunia și răutatea oamenilor sunt de netămăduit, mai rămâne o faptă bună de împlinit. Înțeleptul poate strânge destulă dinamită ca să azvârle în aer planeta asta. Când se va spulbera în fărâme rătăcitoare în nețărmurirea spațiului, i se va aduce universului o ușoară îmbunătățire și se va da satisfacție conștiinței universale, care, dealtfel, nu există.
- ... Îl vom câștiga de partea noastră prin lingușiri, prin daruri și, mai ales, prin făgăduieli. Făgăduielile ne costă mai puțin decât plocoanele, dar prețuiesc mai mult decât ele. Niciodată nu-i dai omului mai mult ca în clipa când îi dai speranțe.
Cât despre guvern, dădea dovadă de aceeași slăbiciune, de aceeași nehotărâre, de aceeași moliciune, de aceeași nepăsare, obișnuite tuturor guvernelor și din care nici unul n-a ieșit vreodată, decât ca să alunece spre acte arbitrare și violente. În trei cuvinte, nu știa nimic, nu voia nimic, nu putea nimic.
În orice stat civilizat, bogăția e sacră. În statele democrate, e singurul lucru sfânt.
... puțini sunt oamenii care au darul îndoielii. Un foarte mic număr de oameni îi poartă într-înșii sămânța, care nu se dezvoltă fără cultură. Îndoiala e ciudată, gingașă, filozofică, imorală, transcendentă, monstruoasă, plină de răutate, dăunătoare persoanelor și bunurilor, potrivnică civilizației statelor și prosperității imperiilor, funestă pentru omenire, nimicitoare de zei, nesuferită precum în cer, așa și pe pământ.
Privea la picioarele lui nețărmurirea neagră, străpunsă de un noian de lumini, fără să se gândească la tot ce poate cuprinde noaptea unui oraș mare: somnul atâtor trudiți, crude insomnii, vise deșarte, plăceri mereu întinate și nenorociri de toate felurile.
... neprevederea popoarelor e nețărmurită și neprevederea guvernelor îi calcă pe urme.
L'Île Des Pingouins, Anatole France, 1908
(Insula Pinguinilor, Editura Albatros, 1977)
.....
David Copperfield, Charles Dickens
Nici nu simțeam cum treceau zilele însorite, de parcă timpul s-ar fi oprit în loc - copil și el gata de joacă, la fel ca noi.
De câte ori n-am stat la masă, tăcut și stânjenit, cu sentimentul că un cuțit și o furculiță, și anume ale mele, erau de prisos; că o poftă de mâncare, și anume a mea, era de prisos; că o farfurie și un scaun, și anume ale mele, erau de prisos; că se afla acolo și o ființă de prisos, și acela eram eu!
- ... o inimă plină de iubire prețuiește mai mult decât orice înțelepciune ...
- ... Bine-i a vorbi, dar mai bine a tăcea.
Mi se părea o făptură supraomenească. O zână din povești, o silfidă - nu mai știu nici eu ce era - era ceva ce nimeni nu văzuse până atunci și ceva spre care năzuia toată lumea. Și într-o clipită am fost înghițit de abisul dragostei. N-am apucat să mă opresc pe marginea prăpastiei; nici să mă uit înainte sau înapoi; și m-am prăvălit fără a apuca să mă reculeg și să-i spun un singur cuvânt.
- ... Nu faceți legătură între cusururile trupești și cele sufletești decât dac-aveți temeiuri puternice.
- ... omul face banii, nu banii pe om ... În orice caz, nu banii sunt totul!
... o coajă de pâine agonisită în mod cinstit era mult mai dulce decât un ospăț din bani moșteniți ...
... iubirea e cea mai mare avuție.
Lacrimile nu sunt oare roua inimii?
Cunoaștem cu toții întrucâtva o senzație care câteodată pune stăpânire pe noi, și anume senzația că facem și spunem lucruri pe care le-am mai făcut și le-am mai spus cândva; că aceeași oameni, aceleași lucruri și aceleași împrejurări ne-au mai înconjurat cândva în trecutul îndepărtat; că știm foarte precis ceea ce ni se va spune, ca și cum subit ne-am fi adus aminte!
- ... Vântul ațâță focul, și vorba - vrajba.
... lăsa capul în piept, apăsat parcă de povara unor insuportabile amintiri.
- ... Dacă vrea, orice om e în stare să facă bine.
- ... omul trebuie să se deprindă și cu binele, și cu răul, și pentru asta se cuvine să se pregătească cu gândul cât trăiește.
- ... fie binevenită mizeria, fie binevenită lipsa de adăpost, fie binevenită foamea, zdrențele, furtuna și cerșetoria! Încrederea reciprocă ne va susține până la capăt!
Era o sumbră învolburare - întreruptă ici-colo de niște pete de culoarea fumului ce iese din lemnele ude - alcătuită din nori ce zburau înghesuiți unii peste alții în grămezi dintre cele mai stranii, închipuind în văzduh înălțimi care depășeau depărtarea dintre nori și cele mai adânci hăuri ale pământului, înălțimi de la care luna bezmetică părea să se azvârle, ca și cum, în mijlocul înfiorătoarei tulburări a legilor naturii, s-ar fi rătăcit și ar fi fost cuprinsă de spaime.
The Personal History Of David Copperfield, Charles Dickens, 1850
(Viața Lui David Copperfield, Editura Pentru Literatură, 1965)
.....
Colas Breugnon, Romain Rolland
Unde intră femeia pe ușă, iese liniștea pe fereastră.
Nu sunt vremuri triste, zic eu, nu sunt decât oameni triști.
... o femeie nu tăinuiește decât ceea ce nu știe.
Ușor făgăduiești să dai când o să ai ceea ce n-ai.
- ... Cred în judecata minții, dar cred și în nebunii care văd uneori adevărul ...
- ... Să nu te încrezi în fericire...
Doamne, câtă amărăciune găsim în adâncul trecutului nostru în ceasurile târzii ale nopții, când sufletul se simte slab. Cât de săraci și de goi ne zărim când se ridică în fața bătrâneții dezamăgite chipul tinereții înveșmântate în nădejde.
- ... N-am să mă supăr pe viață ca un dobitoc fiindcă nu-mi dă tot ce-aș dori de la ea. Când începi să poftești: "dacă aș avea"... "când voi avea"..., nu mai e chip să te oprești; toți sunt nemulțumiți și ar dori să aibă mai mult decât li se cuvine.
Cei mici trebuie să se supună legilor; ceilalți le fac.
Nimic nu ne face mai mare plăcere decât să primim laude pentru darurile pe care le stăpânim mai puțin.
- ... Omul nu înseamnă nimic, numai ce zidește el e sfânt.
- ... E de trei ori ucigaș cel care omoară gândul cuiva!
Cine nu știe că dreptatea e meșteșugul care poate să facă, pentru bani, din alb negru și din negru alb?!
Râsul ne face pe toți deopotrivă.
Banii înseamnă ceea ce poți să ai, ce va să ai, ce ai putea pe bani să ai, tot ce visezi; restul îl ai: adică n-ai nimic.
- ... ce depărtare e între ceea ce vrei și ceea ce se poate; între ceea ce visezi când ești tânăr șu cu ce te mulțumești când ai îmbătrânit sau nu mai ai mult până atunci...
Colas Breugnon, Romain Rolland, 1919
(Colas Breugnon, Editura Pentru Literatură, 1963)
.....
Vanity Fair, William Thackeray
Lumea e ca o oglindă, care întoarce fiecărui om icoana propriului său chip.
... ce bine că femeile nu-și exercită puterea lor prea des! Căci atunci am fi pierduți cu totul! N-au de făcut decât un singur și nevinovat semn, și bărbatul li se așterne la picioare; bătrână, urâtă, n-are nici o importanță. ... să fim mulțumiți că femeile pe care le iubim sunt asemenea sălbăticiunilor câmpului și nu-și cunosc puterea. Am fi complet în stăpânirea lor dacă și-ar cunoaște-o.
- ... Înainte de a fi generos, trebuie să fiu drept!
... ce învățătură e mai prielnică decât aceea pe care ți-o însușești singur?
E cât se poate de înălțător când le auzi pe femei vorbind despre nimicnicia și vremelnicia frumuseții.
- ... ceea ce câștigi fără nici un fel de caznă nu mai are nici o valoare.
Cine n-a băgat de seamă zelul cu care cei mai apropiați prieteni și oamenii cei mai cinstiți se suspectează unii pe alții și se acuză reciproc de înșelătorie când e vorba de bani?
... rostul vieții ei era să vegheze cadavrul iubirii.
... atât succesul, cât și plăcerea de ieri capătă foarte mică însemnătate când un singur (cu toate că nesigur) mâine ne stă în față, un mâine la care, mai devreme sau mai târziu, trebuie să medităm cu toții.
Dacă un om săvârșește cine știe ce greșeală în viață, nu cunosc nici un moralist mai nerăbdător s-arunce în el cu piatra decât propriile lui rubedenii ...
Jurăminte, dragoste, făgăduieli, mărturisiri, recunoștință, cât de ciudate vi se par după un răstimp!
De îndată ce eroul și eroina sa trec bariera matrimonială, romancierul lasă în genere cortina, ca și cum drama s-ar fi terminat cu asta; ca și cum grijile și luptele vieții ar fi luat sfârșit; și ca și cum, o dată debarcați în țara căsniciei, totul ar fi trandafiriu și plin de voioșie, iar soția și soțul nu au nimic altceva de făcut decât să-și dea unul altuia brațul și să pornească domol la vale, către bătrânețe, într-o fericită și netulburată rodnicie.
Dacă am ști ce gândesc despre noi prietenii intimi și iubitele noastre rubedenii, am fi obligați să trăim într-o lume pe care-am fi bucuroși s-o părăsim și într-o dispoziție sufletească și-o veșnică spaimă care-ar deveni cu totul de neîndurat.
Care din noi poate spune câtă deșertăciune se ascunde în cea mai caldă prețuire pe care-o arătăm noi altora și cât e de egoistă iubirea noastră?
Să ai întotdeauna dreptate, să calci întotdeauna în picioare pe toată lumea și să nu te îndoiești niciodată, nu sunt oare acestea covârșitoarele calități în numele cărora prostia conduce lumea întreagă?
... se hotărî să caute din nou servitutea, aceasta fiind mult mai puțin împovărătoare decât libertatea.
- Nimeni nu-i răspunzător de originea lui ...
... remușcarea este cea mai puțin activă dintre toate simțurile morale ale unui om și cea mai lesne de adormit când se trezește; și la unii oameni nu se trezește de loc și niciodată.
Risipitorul dă nu dintr-o generoasă bucurie de-a dărui, ci dintr-o stearpă plăcere de a risipi. ... Pe când omul cumpătat, care e bun, înțelept, fără nici un fel de strâmbătate și nu datorează nimănui nici un gologan, întoarce spatele unui cerșetor, se tocmește până și cu birjarii, se leapădă de neamurile sărace, și mă întreb, care dintre cei doi, risipitorul sau economul, e mai egoist? Deosebirea constă doar în faptul că banul are altă valoare în ochii fiecăruia din ei.
... îngrijește-te de aparențe; ele sunt tot atât de dăunătoare ca și vinovăția.
Totul e deșertăciune, asta e sigur; dar cine nu va recunoaște că și el jinduie să guste puțin din ea?
... nu trebuie să ai prea multă încredere în frumusețea propriilor tale sentimente.
Ce știu bărbații despre martirajul femeilor? Noi am înnebuni dacă ar trebui să răbdăm măcar a suta parte din necazurile acelea zilnice pe care le îndură în tăcere atâtea femei. Sclavie veșnică și care nu-și găsește nici un fel de răsplată; statornice dovezi de drăgălășenie și blândețe, întâmpinate de o cruzime la fel de statornică; iubire, muncă, răbdare, luareaminte, care nu au nici măcar mulțumirea unui cuvânt binevoitor: câte dintre femei nu rabdă asemenea lucruri fără să crâcnească și apar în lume cu zâmbetul pe buze, ca și cum n-ar avea sufletul sfâșiat de durere! Sunt doar niște sclave pline de gingășie, dar care trebuie să se îmbrace în ipocrizie și slăbiciune.
... cum e mai bine: să mori bogat și în plină glorie, sau sărac și dezamăgit? Să ai, și să fii silit să lași totul, sau să părăsești viața după ce ai jucat totul și ai pierdut partida? Ciudat sentiment trebuie să mai fie acela când, sosind o anumită zi din viața noastră, noi spunem: "Mâine izbânda sau eșecul nu mai are nici o importanță; iar soarele se va înălța, și milioane și milioane de oameni vor porni la treburile lor sau la desfătările lor, ca de obicei, dar eu nu voi mai face parte din vârtejul acesta!"
Când ești obligat să scornești o minciună, ca să zicem așa, trebuie să scornești numaidecât o a doua, care s-o întărească pe cea dintâi, și în felul acesta maldărul de minciuni pe care îl pui în circulație crește în mod inevitabil, după cum sporește în fiecare zi și primejdia de-a fi dat de gol.
Ah! Vanitas vanitatum! Care din noi se poate socoti fericit pe lumea aceasta? Care din noi și-a împlinit vreodată visul? Iar dacă și l-a împlinit, nu mai dorește nimic altceva?
Vanity Fair, William Makepeace Thackeray, 1847
(Bâlciul Deșertăciunilor, Editura Pentru Literatură, 1963)
.....
Martin Eden, Jack London
Ei au învățat despre viață din cărți, în vreme ce el n-a avut vreme pentru așa ceva, fiind ocupat să trăiască viața.
Mulțimea cărților citite nu făcea decât să-i ațâțe neliniștea. Fiece pagină a fiecărui volum citit nu ere decât o mică ferestruică deschisă asupra împărăției cunoașterii.
... doreau cu aprindere să culeagă câteva boabe de bucurie în jalnicul pustiu al vieții, dar aveau în față doar un viitor mărginit de urâțenia trudei fără sfârșit și de prăpastia neagră a unei și mai cumplite prăbușiri către care drumul era mai scurt, deși mai bine plătit.
... dragostea este cel mai măreț lucru de pe lume.
Cunoștințele ei despre dragoste erau numai teoretice și și-o închipuia ca pe o flacără domoală, gingașă ca și căderea boabelor de rouă, potolită ca undele unei ape liniștite și răcoroasă ca amurgul catifelat al serilor de vară. În mintea ei dragostea era mai mult o afecțiune calmă, închinată celui drag într-o atmosferă de liniște eterică, îmbălsămată de mirosul florilor și păstrată într-o lumină discretă. Nici nu visa la zbuciumul vulcanic al dragostei, la dogoarea-i pârjolitoare și la pustiirile ce nu lasă în urmă decât scrum.
... mințile limitate nu-și pot da seama decât de limitele altora.
Era beat de cunoaștere. Noaptea, în somn, trăia alături de zei, în coșmaruri gigantice; iar ziua, pe trezie, rătăcea ca un somnambul, cu privirile pierdute, dar ațintite doar asupra lumii pe care de abia o descoperise.
Dragostea e mai presus de rațiune.
Tocmai de asta viața merită să fie trăită. Ca să poți vedea curățenia morală ridicându-se din cloaca nedreptăților; ca să te poți înălța și să zărești pentru prima oară frumusețea, depărtată și cețoasă, cu ochi de pe care se scurg picăturile grele de noroi; ca să vezi cum din bicisnicie, din slăbiciune, din viciu și din cele mai înfricoșătoare străfunduri de animalitate se înalță puterea și adevărul și cele mai alese însușiri ale spiritului...
Dragostea a apărut pe lume înaintea graiului și chiar din prima ei tinerețe a învățat anumite căi și mijloace pe care nu le-a mai uitat niciodată.
Rămășițele verii se zăreau risipite pretutindeni. Vara zăbovea încă, retrăgându-se tiptil și topindu-se printre dealuri, întărind arămiul văilor, țesând din puterile-i istovite și din bucuria împlinirilor zăbranic de cețuri peste culmi, dându-și sufletul cu mulțumirea senină de-a fi trăit, și a fi trăit așa cum se cuvine.
Dragostea sălășluia sus pe creste, deasupra văilor întinse ale rațiunii. Era un fel de sublimare a existenței, cel mai amețitor pisc al vieții, la care doar arareori se putea ajunge.
- ... Acum nu mai pot primi decât adevărul ori nimic.
... deși convinsă că e departe de a fi ceva plăcut, avea totuși foarte comoda impresie, împărtășită de oamenii din mediul ei, că sărăcia e un fel de pinten ascuțit care zorește către succes pe oricine nu este un ticălos și un netrebnic incorijibil.
- ... nu e bine să te lași înrobit de nimic.
- ... orice om se simte măgulit atunci când iei propriile lui gânduri, le împopoțonezi și pe urmă i le înfățișezi înaintea ochilor.
- ... Totul poate apuca pe căi greșite în lumea asta, numai dragostea nu.
În ritm majestuos poemul se înălța până la vacarmul înghețat al catastrofelor cosmice, pornea la asaltul puzderiilor de stele, devenea martor ciocnirii dintre galaxiile moarte și spectator la exploziile nebuloaselor în întunecimile fără margini; iar în mijlocul tuturor acestora, lin dar fără contenire, ca un clinchet argintiu, se-auzea firavul și unduiosul glas al omului, ca un ciripit îndărătnic printre urletele planetelor și trosnetele sistemelor solare.
- ... Nu aștept nimic de la stat. Aștept doar omul cel tare, cavalerul fără teamă și fără prihană care va veni să elibereze statul de propria lui blestemată inutilitate.
Dorea să fie prețuit pentru ceea ce reprezintă el însuși, sau pentru munca lui care, la urma urmei, era o expresie a personalității sale.
Părea că plutește lin într-o mare de priveliști ca de vis. Felurite culori și străluciri îl înconjurau, îl scăldau și-i pătrundeau în toată ființa. Dar oare acum ce i se arăta? S-ar fi zis că e un far; era însă înăuntrul creierului său - o fulgerare de lumină albă și strălucitoare. Lumina aceea creștea mereu și era din ce în ce mai strălucitoare. Se auzea un ropot prelung și zgomotos, iar lui i se părea că se prăvălește pe o scară largă și fără sfârșit. Iar undeva, la capăt, se prăbuși în întuneric. Atâta a știut. Că se prăvălise în beznă. Și în clipa când a știut, a încetat să mai știe.
Martin Eden, Jack London, 1909
(Martin Eden, Editura Pentru Literatură Universală, 1961)
.....
Cinq-Mars, Alfred de Vigny
... trebuie s-o recunoaștem, cei ce se poartă așa cum se cuvine se rușinează uneori de acest lucru.
- E cu putință oare, se întreba el, ca pasiunile să aibă soarta modei și ca anii să aștearnă pe dragoste pecetea ridicolului, ca și pe un veșmânt? Ferice de cel ce nu supraviețuiește tinereții, iluziilor sale ș duce cu sine în mormânt toată comoara sa!
- ... dacă ai ști cu cât e mai presus de ceilalți un om stăpân pe sine!
Pe vremea aceea oamenii din popor erau ținuți într-o asemenea beznă, încât dădeau crezare tainicelor născociri strecurate de cei trimiși să-i dăscălească și nu se mai încumeta să judece cu capul lor nici ceea ce vedeau cu ochii.
Oamenii au rareori curajul să fie cu desăvârșire buni sau cu desăvârșire răi. (Machiavelli)
Există clipe în viață când dorești cu înflăcărare o mare zguduire, ca să uiți de durerile mărunte ...
- ... pe timpurile astea, atâta lume pune mâna pe ce găsește, fără să se mai sinchisească cui aparține!
- ... Să placi, ce umilitor e acest cuvât.
- ... Trebuie să te fi aflat pe culmi ca să-ți dai seama cât de mărunte sunt lucrurile care ni se par mari.
- ... Ambiția e cea mai tristă dintre nădejdi.
- ... Trecutul nu ne mai aparține, să ne gândim la prezent.
- ... Iubesc și totul e cuprins în acest cuvânt.
- ... culmile de pe acest pământ sunt totuși dedesubtul cerurilor.
Căruia dintre noi nu-i place să urmărească cu privirea norii de pe cer? Cine nu-i invidiază cum pribegesc nestânjeniți prin văzduh, sau cum, buluciți de vânturi și colorați de soare, înaintează calm, ca o flotă de corăbii întunecate cu prova aurită? Sau cum, risipiți în ghemotoace ușoare, alunecă repede, zvelți și alungiți ca niște păsări călătoare, străvezii ca niște gigantice opale desprinse din comoara cerurilor, ori sclipitori de albeață ca zăpezile de pe munți, pe care vânturile le spulberă pe aripile lor? Omul este un călător lent care-i invidiază pe trecătorii aceștia iuți. Deși mai puțin iuți decât închipuirea lui, ei văd totuși într-o singură zi toate meleagurile de care sunt legate amintirile sau nădejdile omului, care au fost cândva martore ale fericirii sau tristeților sale, precum și țările frumoase pe care nu le cunoaștem dar unde ne închipuim că putem găsi totul laolaltă. Fără-ndoială, nu există loc pe acest pământ, fie stâncă prăpăstioasă fie câmpie nerodnică pe lângă care trecem cu nepăsare, care să nu fi însemnat ceva în viața vreunui om, care să nu se fi întipărit în amintirea lui. Căci asemenea corăbiilor hârbuite, înainte de a ne scufunda pentru totdeauna, lăsăm câte o rămășiță din noi înșine pe fiecare stâncă.
- Nu există binefaceri în materie de politică, există numai interese ...
- ... Nu există nici monștri, nici oameni virtuoși.
... vociferările pot fi înăbușite, dar cum să te răzbuni împotriva tăcerii?
Și o lacrimă țâșni din ochii ei și se rostogoli repede pe obrazul ei, ca un mărgăritar pe o petală de trandafir.
- Doamne, ce e oare lumea asta?
Cinq-Mars Ou Une Conjuration Sous Louis XIII, Alfred de Vigny, 1826
(Cinq-Mars Sau Un Complot Pe Vremea Lui Ludovic Al XIII-lea, Editura Minerva, 1971)
.....
Kingsblood Royal, Sinclair Lewis
... nu-i totul pierdut dacă mai ești în stare să-i recunoști pe cei care îți sunt superiori!
... fără suferință și fără îndoială ființa omenească nu poate fi completă.
- ... între ființe omenești nu există EI, ci numai NOI!
... oamenii mai credeau în Dumnezeu, și totul era misterios în ciudata lipsă a oricărei rațiuni.
- ... Prejudecata este cel mai prețios drept înnăscut al ignorantului ...
... avea un sold de 1.127,79 de dolari la bancă și o soție loială.
De soldul de la bancă era sigur.
- ... de acum înainte vom trăi cu adevărat, chiar dacă ar trebui să murim pentru asta!
Kingsblood Royal, Sinclair Lewis, 1947
(Kingsblood, Urmașul Regilor, Editura Pentru Literatură, 1961)
.....
Lalka, Boleslaw Prus
O nerozie e toată viața asta, al cărei început nu ni-l aducem aminte și al cărei sfârșit nu-l cunoaștem...
- ... singurătatea cea mai grea nu e cea din jurul omului, ci pustiul din el însuși ...
E singură, singură, cu păienjenișul nevăzut al tristeții, care învăluie întotdeauna în rețeaua-i cenușie locurile unde am fost fericiți și de unde a zburat fericirea.
- ... Dacă datoriile noastre ar fi ușor de îndeplinit, n-am mai avea nici un merit.
Fericiți sunt cei pe care numai foamea îi copleșește și numai frigul îi chinuiește. Ce ușor îi poți face fericiți!...
Cochetăria femeilor e ca parfumul și culorile florilor.
- ... Se săvârșesc multe crime în lumea asta, dar cred că cea mai mare este să ucizi dragostea!
Asta e fericirea mea! Nu doresc ce-aș putea avea, ci mă zbat pentru ceea ce nu am. Prin urmare, asta-i fericirea...
Ah, dacă aș ști că moartea înseamnă uitare!... Cine poate fi sigur? Nu, în natură nu există milă!... Se cuvine oare să torni atâta durere într-o sărmană inimă omenească, fără a-i da măcar asigurarea că moartea e totuna cu neantul?
Unul seamănă, altul culege
Cine crede că-i un geniu nu-i decât un simplu visător...
- ... Neîncrederea este o virtute ...
Era una din clipele în care natura își ține în frâu marile forțe și își oprește mersul etern, ca să îngăduie fericirea ființelor mărunte și neînsemnate.
Vântul de-abia adia, atât ca să răcorească puișorii adormiți în cuiburi și să ușureze zborul insectelor care se grăbeau să ajungă la vreun ospăț de nuntă. Frunzele arborilor se legănau atât de gingaș, de parcă ar fi fost mișcate de razele de lumină care alunecau încet, și nu de un suflu material. Pe alocuri, în tufișurile mustind de umezeală, luceau picături colorate de rouă, fărâme dintr-un curcubeu căzut din cer.
- ... crezi că există fericire care să merite a fi plătită cu ani de viață?
- Există și nefericiri care merită să fie evitate în felul acesta!
... cutreiera vreo trei biserici, probabil în dorința de a-l asedia din mai multe părți deodată pe bunul și preamilostivul Dumnezeu ...
Unde intră inima în joc, sunt zadarnice toate socotelile.
Totul va trece!...
Simți una din cele mai puternice emoții din viață când își dădu seama că și aici, unde se socotea absolut singur, era însoțit de un martor nedespărțit: propria lui ființă!
- ... Lumea seamănă cu un teatru de amatori, așa că nu-i frumos să dorești numai roluri principale și să le refuzi pe cele de mâna a doua. De altfel, orice rol e bun dacă-i jucat cu măiestrie și dacă nu-i luat prea în serios.
Singura realitate care nu înșală și nu minte este... pare-se... moartea.
"Dați-mi un țel... sau moartea!..." rostea el uneori, ridicându-și ochii spre cer.
Peste o clipă însă începea să râdă și își spunea în gând: "Cui mă adresez?... Cine mă va asculta, în mecanismul acesta al forțelor oarbe, a căror jucărie am ajuns? Ce soartă crudă! Să nu fii legat de nimic, să nu dorești nimic și să înțelegi atât de multe!..."
I se părea că vede o imensă uzină din care ieșeau sori noi, planete noi, specii noi, popoare noi, oameni și inimi sfâșiate de furii: speranță, iubire și durere. Care din ele era cea mai rea? Nu durerea, pentru că ea cel puțin nu minte, ci speranța; cu cât te prăbușești mai afund, cu atât se ridică mai sus... Și iubirea, acest fluture cu aripi, care poartă numele de nesiguranță și iluzie...
Iubirea e bucuria lumii, soarele vieții, o melodie voioasă răsunând în pustiu...
- ... Cu toții disprețuim banii, ca niște ipocriți, dar fiecare dintre noi știe că banul e un gunoi din care crește libertatea personală, știința, arta, ba și iubirea ideală.
- ... Fericirea și-o poartă fiecare în sine.
... ar trebui să dăm mai puțină crezare poeților care cântă iubirea, suprema fericire...
... începu să-i susure în inimă dorul, pârâiaș subțire de lacrimi, arzând ca focul veșnic.
Am observat adesea că leacul cel mai bun împotriva necazurilor noastre e nenorocirea altuia!
- Se spune că atunci când un bărbat se uită la o femeie, Diavolul îi pune ochelari trandafirii...
A muri înseamnă a nu fi nicăieri, a nu simți nimic și a nu te gândi la nimic.
Cine știe dacă viața viitoare nu este cuprinsă în ultimul simțământ al omului?
Sufăr? Deci exist!
Lalka, Boleslaw Prus, 1890
(Păpușa, Editura Pentru Literatură, 1963)
.....
The Mill On The Floss, George Eliot
Ah, amare suferințe ale copilăriei! când durerea e un sentiment nou și ciudat, când speranța nu a căpătat încă aripi să zboare peste zile și săptămâni, și când timpul care desparte o vară de alta pare fără de sfârșit!
Grozav îl supune pe om nevoia de dragoste, această foame a sufletului care e tot atât de complicată ca și cealaltă foame prin care natura ne silește uneori să plecăm capul sub jug, sau să schimbăm fața lumii.
Timiditatea unui copil nu e întotdeauna un semn de respect; în timp ce tu încerci să-l faci să se simtă la largul său, gândindu-te că vârsta și înțelepciunea ta îl copleșesc, e mai mult ca sigur că în sinea lui el te socotește un caraghios.
Furia și gelozia, ca și iubirea, nu pot suporta să piardă din ochi obiectul care le stârnește ...
... se întâmplă adesea ca acel amestec ciudat pe care îl constituie caracterul femeii să aibă un gust neplăcut în ciuda ingredientelor fără cusur care-l compun, după cum se poate întâmpla ca o zgârcenie perfectă și sistematică să fie însoțită de anumite condimente în stare să-i strice savoarea.
... în ce privește legea nu poți dobândi dreptatea decât dacă folosești un escroc mai mare care să înșele pe unul mai mic.
Pășeau alături, în noua lor viață plină de griji, și niciodată pentru ei soarele nu avea să mai strălucească neîntunecat de amintirea nenorocirilor. Pătrunseseră pe un drum plin de spini și, în urma lor, porțile de aur ale copilăriei se închiseseră pentru totdeauna.
- ... Ne înconjurăm de o grămadă de lucruri nefolositoare numai pentru că avem bani de risipit.
- ... toate se duc - și la sfârșitul vieții n-o să mai avem nimic din ceea ce aveam la început.
... atâta timp cât un om datorează altuia bani pe care nu-i poate plăti, nu are dreptul să se considere stăpân pe nimic.
- ... câștig atâția bani că-mi trebuie o nevastă să mi-i cheltuie ...
- ... E o lașitate să-ți cauți echilibrul în renunțare.
- ... Omul se deprinde cu nenorocirea.
... femeile fericite, ca și popoarele fericite, nu au istorie.
Un strop de milă simplă, omenească, mila unui om care nu te părăsește la nevoie, face mai mult decât o mare de înțelepciune...
... judecata dreaptă e ca un giuvaer ...
" ... poate că simt pentru tine ceea ce simte un artist pentru modelul asupra căruia a meditat cu sufletul plin de dragoste și ar fi îngrozit să-l vadă încredințat altor mâini, neputând să-și închipuie vreodată că și pentru un altul ar putea avea înțelesul și frumusețea pe care le prezintă pentru el. ... "
... se scufundaseră înlănțuiți într-o îmbrățișare din care nimeni nu avea să-i mai despartă, retrăind, într-o singură clipă, zilele însorite în care își împreunau drăgăstoși mânuțele și hoinăreau împreună pe câmpul presărat cu margarete.
The Mill On The Floss, George Eliot, 1860
(Moara De Pe Floss, Editura Pentru Literatură Universală, 1964)
.....
Martin Chuzzlewit, Charles Dickens
- ... cinstea este cea mai bună tactică ...
- ... nimic mai ciudat pe lumea asta decât viața pe care suntem siliți s-o trăim, fără să știm de ce și pentru ce!
- ... O, câtă dulceață melancolică în visările noastre de tinerețe! Și ce plăcut e să știi că ele nu se vor realiza niciodată!
- ... dacă toți oamenii ar sta la căldură și dacă toți ar mânca bine, n-am mai avea nici o plăcere să admirăm eroismul cu care unele pături sociale îndură frigul și foamea. Dacă toți am avea aceeași stare, cine ar mai ști ce înseamnă recunoștința ... unul dintre cele mai sfinte sentimente din câte există pe lume?
- ... Din brațele mamei ne avântăm spre mormânt.
... orice faptă bună își găsește în ea însăși răsplata ...
- ... prima datorie a unui om este să fie drept, iar a doua să fie generos.
... pământul pare acoperit cu un giulgiu negru, ca și cum s-ar fi îmbrăcat în doliu pentru moartea zilei ce a trecut ...
- ... locuitorii din partea asta a globului iubesc atât de mult libertatea, încât o cumpără, o vând și merg cu ea la piață.
Puteai să-l cufunzi până la gât într-o cadă plină cu bani de aur, că degetele lui înțepenite n-ar mai fi putut apuca nici măcar o singură monedă.
... se mai ridicase o moviliță, una nouă, care cu o seară înainte nu era acolo. Timpul, scobind pe sub pământ ca o cârtiță, lăsase în urma lui un nou mușuroi, și nimic mai mult.
O, ce triste, ce obositoare ceasuri! O, tu, sărmană minte rătăcită ce dibuiești prin negura trecutului fără să te poți smulge din tristețea prezentului, târând după tine grijile ca niște grele cătușe în mijlocul unor serbări și ospețe imaginare, în mijlocul unor scene mărețe, fastuoase, căutând o clipă de odihnă pe meleaguri de mult timp uitate, prin locurile copilăriei de odinioară și al trecutelor plimbări, fără a găsi altceva decât spaimă și cutremurare! O! obositoare și fără de sfârșit ceasuri!
- ... Asta-i cea mai bună asigurare pe viață, domnilor, cea mai solidă poliță de asigurare din lume, scumpul meu domn. Să fim prevăzători, adică să mâncăm și să bem ori de câte ori se poate.
- ... Dacă inima ar avea geamuri de sticlă, apoi cred că mulți dintre noi ar trebui să tragem degrabă perdelele.
- ... Se zice că atâta timp cât trăiești înveți mereu ... dar parcă înveți și mai repede când ești cu un picior în groapă.
... există vise dulci ziua-n amiaza mare, care întrec adesea cele mai minunate vise ale nopții!
The Life And Adventures Of Martin Chuzzlewit, Charles Dickens, 1844
(Martin Chuzzlewit, Editura Pentru Literatură Universală, 1965)
.....
Lucien Leuwen, Stendhal
- Un fiu e un creditor dat de natură.
Dacă te ții de capul unei femei, niciodată nu va avea considerație pentru tine ...
Nu cumva oi fi făcut prostia să mă îndrăgostesc?
Se evita pe sine însuși ...
... nu voiau să-și spună nimic, se simțeau prea fericiți astfel.
... îndrăgostiții sunt atât de fericiți în scenele unde se află împreună, încât cititorul, în loc să guste zugrăvirea acestei fericiri, devine gelos pe ea și se răzbună, de obicei, spunând: "Doamne, ce searbădă mai e și cartea asta!"
Sufletul omului e ca o mlaștină infectă: dacă nu treci repede, te afunzi.
Nu-l mai vedea decât pe el în lumea întreagă.
... în iubire trebuie să îndrăznești, astfel te expui unor înfrângeri ciudate.
A muri nu-i deci decât atâta!
- ... Întâia impresie cântărește greu la imbecili ...
... pentru că avea cunoștințe superioare, crezuse că posedă și pe cele mărunte.
- ... Orice regim politic e un rău, dar un rău care ne ferește de altul și mai mare ...
Lucien Leuwen - Le Rouge Et Le Blanc, Stendhal, 1934
(Lucien Leuwen - Roșu Și Alb, Editura Pentru Literatură Universală, 1962)
.....
Bug-Jargal, Victor Hugo
... părea să caute în oboseala trupească o înșelare a gândurilor. Gândurile acestea, ce își săpaseră trista lor severitate în brazdele timpurii ale frunții sale, nu făceau parte dintre cele de care scapi împărtășindu-le, nici dintre acelea ce se pot îmbina, într-o conversație ușuratică, cu ideile altcuiva.
... dacă sclavia nu dezonorează, slugărnicia înjosește.
Excesul de lașitate e curajos în felul său.
... culmea desperării este un fel de moarte ce te face să o dorești pe cea autentică.
Moartea nu înseamnă nimic pentru sufletul obosit sau înăsprit, împietrit de adversități; dar cât îi e atingerea de sfâșietoare, cât de rece pare mâna ei, când cade pe o inimă înflorită și încălzită de bucuriile existenței!
Bug-Jargal, Victor Hugo, 1826
(Bug-Jargal, Editura Junimea, 1971)
.....
Le Dernier Jour D'un Condamné, Victor Hugo
Câteodată femeia poate fi o conștiință.
Adeseori preferăm argumentele inimii argumentelor rațiunii.
... oamenii sunt toți condamnați la moarte, cu termene nedefinite.
Îmi pare că, de îndată ce mi se vor închide ochii, voi vedea o lumină puternică; o genune de lumină prin care duhul meu se va rostogoli la nesfârșit. Îmi pare că cerul va fi luminos prin propria sa fire, că aștrii vor alcătui pete de întuneric și în loc să fie, așa cum apar ochilor viețuitoarelor, paiete de aur pe o catifea neagră, ar arăta ca puncte negre pe borangic de aur.
Sau poate, nenorocitul de mine, va fi un hău hidos, adânc, ai cărui pereți vor fi tapisați cu întunecimi; în adâncul căruia mă voi prăbuși necontenit, întrevăzând forme clocăind în umbră.
Sau poate, trezindu-mă pe neașteptate, mă voi regăsi pe o suprafață netedă și umedă, târându-mă în obscuritate și rotindu-mă ca un cap ce se rostogolește. Îmi pare că va bate un vânt vijelios ce mă va împinge, că voi fi izbit pretutindeni de alte capete dându-se de-a dura. Din loc în loc, voi da peste băltoace și râuri cu un lichid neștiut și căldicel. Când, în rotirea lor, ochii îmi vor fi întorși spre înalt, nu voi zări decât un cer de umbră, ale cărui straturi groase vor apăsa asupra lor și, în depărtări, în adânc, mari arcade de fum mai întunecoase încă decât tenebrele. Voi vedea, de asemeni, zburând, fără țel, mici scântei roșii ce, apropiindu-se prin noapte, se vor preschimba în păsări de foc; - și așa va fi veșnicia.
Ce o fi făcând moartea cu sufletele noastre? Ce fire vor avea? Ce le dă în plus sau ce le răpește? Unde le pune? Le împrumută, oare, din când în când, ochii de carne, să privească pământul și să plângă?
Le Dernier Jour D'un Condamné, Victor Hugo, 1829
(Ultima Zi A Unui Condamnat La Moarte, Editura Junimea, 1971)
.....
Gil Blas, Lesage
- ... să te păzești de laude.
- Nu mă plâng de justiție ... justiția e foarte bună. Păcat că nu-s tot așa de buni cei care o slujesc.
- ... Iubirea e o rătăcire a minții care ne târăște către o ființă și ne leagă de ea fără voia noastră. E o boală care ne-apucă așa cum apucă turbarea pe animale.
- ... virtutea adevărată e prea ostenitoare și de aceea oamenii de astăzi se mulțumesc numai cu aparențele virtuții.
- Clevetirea găsește întotdeauna ceva; virtutea însăși e subiect de bârfeală.
- ... Ți-i frică să nu spui cumva vreo vorbă proastă și din pricina asta nu vorbești la întâmplare și totuși, să știi că numai vorbind la întâmplare, mulți oameni din ziua de astăzi ajung să fie socotiți drept deștepți și de duh. Dacă vrei să strălucești, trebuie să vorbești cum îți vine și să spui tot ce-ți trece prin cap; aiureala ta are să fie luată drept îndrăzneală. Poți să spui o sută de fleacuri, dar dacă printre ele se nimerește o singură vorbă de duh, lumea are să uite prostiile, are să țină minte numai vorba asta și are să te creadă om de valoare.
Fericit cel ce poate folosi clipele de înțelepciune ce-i tulbură plăcerile la care se gândește toată vremea!
Dacă sunt mulți scriitori slabi, apoi criticii slabi sunt și mai mulți.
- ... interesul poate să facă metamorfoze tot așa de bine ca și amorul.
Miraculosul are mare înrâurire asupra imaginației și când imaginația a fost stârnită, atunci nu te mai slujești de puterea de judecată a minții.
... să ne aducem aminte seara de ce-am făcut în timpul zilei, ca să ne bucurăm de faptele noastre bune și să ne mustrăm pentru cele rele. (Pitagora)
- ... trăiesc mulțumit și-s fericit, fiindcă îmi închipui că sunt.
Când va cădea pe capul tău o nenorocire, a spus un papă, gândește-te bine și ai să vezi că tu ești de vină.
Amorul are asupra îndrăgostiților același efect pe care îl are vinul asupra bețivilor.
- ... Cumpătarea e un izvor de plăceri minunat pentru sănătate.
- ... Bogăția e o povară atunci când vrei să trăiești în liniște.
- ... e mai rău să fii servitor decât cerșetor.
Histoire De Gil Blas De Santillane, Alain-René Lesage, 1715-1735
(Istoria Lui Gil Blas De Santillana, Editura Pentru Literatură, 1962)
.....
An American Tragedy, Theodore Dreiser
... stăruiau cu tot dinadinsul să nu-l facă pe Dumnezeu părtaș la rău, la eroare și la nenorocire, cu toate că-i acordau puterea supremă. Ei căutau altceva, o forță întunecată, înșelătoare și lașă, care, în fața atotștiinței și atotputerniciei lui Dumnezeu, continuă să înșele și să trădeze, iar această forță o găsiră, în cele din urmă, în greșelile și perversitatea inimii omenești, pe care a făcut-o însuși Dumnezeu, dar de care el nu se mai îngrijește pentru că nu vrea să se mai îngrijească.
Doamne, ce cruntă e viața! În ce lume aspră trăim! Cât de ciudat se urzesc lucrurile!
... se întoarse spre a-și continua drumul, apăsat pe neașteptate de conștiința foarte limpede a faptului că este un nimic.
- ... Iată defectul celor care nu știu nimic. Ei totdeauna "cred"!
- ... Oamenilor le plac banii mai mult decât frumusețea.
- ... lucrurile nu sfârșesc totdeauna rău.
Toate vin la timpul lor pentru cei care știu să aștepte ...
... fu cuprins de o senzație stranie și tulburătoare, de parcă niște vietăți târâtoare i-ar fi furnicat prin carne, prin păr și prin vârfurile tuturor degetelor.
Ziua se stingea în umbrele înserării. Prin case, ici și colo, se aprindeau luminile. Copacii, strânși în mănunchiuri pe câmp sau de-a lungul drumului, începeau să-și piardă contururile sau să se topească unii în alții ca într-un fum. Și cu toate că era cald în văzduh, nu se simțea nici o adiere de viață, totul părea cuprins de toropeală, el mergea repede, cugetând și transpirând, de parcă s-ar fi luat la întrecere cu propriile lui picioare, ori cu propriul lui creier, cu o dedublare a lui însuși, cu un eu interior ce prefera să rămână liniștit în urmă și să mediteze.
... din adâncurile unei lumi inferioare sau superioare, a cărei existență n-o bănuise și pe care n-o sondase niciodată în viața lui, dintr-o regiune situată dincolo de viață sau de moarte și populată cu făpturi care nu-i semănau lui, apăruse brusc - asemenea duhurilor rele ce se trezeau la viață atunci când cineva atingea din întâmplare lampa lui Aladin, asemenea demonului ce se ivea în chip de fum din ulciorul fermecat prins de pescar în plasa lui - substanța însăși a unei dorințe ce-i rânjea diabolic, sau a unei înțelepciuni nebănuie, ascunsă în propria sa ființă, și care, înfiorătoare și totuși irezistibilă, batjocoritoare și totuși captivantă, prietenoasă și totuși crudă, îi cerea să aleagă între un rău ce amenința să-l distrugă (în ciuda celei mai îndârjite rezistențe din partea lui) și un alt rău care, cu tot dezgustul, neliniștea sau teroarea pe care i le inspira, îi făgăduise în schimb libertatea, succesul și dragostea.
... vântul își șoptea murmurul său vechi de când lumea.
... nu trebuie oare să spunem întotdeauna adevărul?
... strivi sub călcâi capul solzos al unei bănuieli negre ...
... viața, viața... cum să renunți la ea, la frumusețile zilelor cu soare și ploaie, cu muncă, dragoste, zbucium și dorințe?
An American Tragedy, Theodore Dreiser, 1925
(O Tragedie Americană, Editura Pentru Literatură Universală, 1961)
.....
Le Nabab, Alphonse Daudet
- ... Să te afli la începutul vieții și să fii deja dezgustat de ea!...
Există naivități pe care nimic nu le zdruncină.
Cât este de adevărat că lucrurile nu există decât prin prisma ochilor care le privesc...
Speța visătorilor cu ochii deschiși, cărora o existență limitată le comprimă forțele latente, aptitudinile spre eroism, este mai numeroasă decât se crede. Visul este supapa prin care toate aceste imagini clocotinde se evaporă, ca niște aburi de văpaie, fâlfâie o clipă și dispar cum au venit. Unii ies din asemenea fantasme bine dispuși, alții, când coboară iar cu picioarele pe pământ, sunt abătuți și descumpăniți.
... făcea parte dintre aceia care spun întotdeauna: "Să așteptăm ziua de mâine".
... când te gândești că noi toți, oricât de umili suntem, oricât de mult ne încovoaie soarta, avem întotdeauna mai jos decât noi alte ființe mai umile, mai încovoiate, pentru care apărem mai mari, pentru care suntem un fel de zei, și în această calitate, indiferenți, disprețuitori sau cruzi.
A nu face nimic, ce bun mijloc de prelungire a vieții!
Adevărata familie se întâlnește numai la cei săraci.
Viața mă sperie și mă scârbește... Peste tot numai fățărnicie, minciună!
Ieșit din amorțeală, din întunericul care deja îl învăluia, mititelul deschide ochii, privește cu o indiferență tristă toate fețele aplecate deasupra lui, apoi, reîntorcându-se la visul său pe care-l găsește mai frumos, își încleștează mânuțele crăpate și scoate un suspin imperceptibil. Mister! Cine va explica ce-a căutat acest micuț printre cei vii? Să se chinuiască două luni, și să plece fără a fi văzut, fără a fi înțeles nimic ...
Au existat femei care m-au urât, altele care m-au iubit. Cel mai mult rău mi-a făcut cea care nu mi-a arătat nici dragoste, nici ură. (Heinrich Heine)
... n-au mai rămas decât vechi amintiri, bune de răscolit ca cenușa rece.
- ... Arta este un tiran. Trebuie să i te dăruiești în întregime. Îi dai tot idealul, toată energia, cinstea, conștiința din tine, în așa fel încât pentru viață nu-ți mai rămâne nimic; o dată lucrul sfârșit, ești aruncat încolo, fără vlagă și fără busolă, ca un vas cu catargele sfărâmate, devenit jucăria valurilor...
... dragostea este atât de puternică, atât de frumoasă, încât chiar aparența, mirajul ei, ne amăgește și ne produce aceleași emoții ca și ea însăși.
Există în viața tuturor oamenilor câte o perioadă de aur, o culme luminoasă, unde îi așteaptă și le sunt oferite toate bucuriile, toate triumfurile, toată bunăstarea la care s-ar fi putut gândi vreodată. Culmea este mai mult sau mai puțin înaltă, mai mult sau mai puțin accidentată și anevoioasă de urcat; ea există deopotrivă pentru toți, pentru cei puternici, ca și pentru cei sărmani. Dar așa cum în ziua cea mai lungă a anului soarele a atins limita puterii, iar a doua zi ți se pare un prim pas către iarnă, acest moment culminant al oricărei existențe umane nu reprezintă altă cale decât coborârea.
Dragostea este, după cum se știe, oarbă și lipsită pe deasupra de auz și de darul vorbirii, călăuzită numai de presimțiri, divinații și plăsmuiri bolnăvicioase. Îți vine să-i plângi de milă când o vezi rătăcind, bâjbâind, călcând mereu alături, trecând mereu cu stângăcii șovăitoare de infirm pe lângă punctele de sprijin pe care le caută.
E ușor de înțeles de ce nenorocitul care moare la spital, fără casă, fără rude, fără altă identitate decât numărul de la căpătâiul patului, primește moartea ca o eliberare sau o suportă ca o ultimă încercare; e ușor de înțeles de ce bătrânul țăran care adoarme, strâmb, gârbovit, anchilozat, în vizuina lui întunecată și plină de fum părăsește această lume fără regret, savurând dinainte gustul țărânii proaspete, pe care a scormonit-o și a răscolit-o de atâtea ori. Și, totuși, câți dintre aceștia nu țin morțiș la viață, cu toată mizeria ei, câți nu strigă, agățându-se de mobilele sordide, de zdrențele lor: "Nu vreau să mor...", ieșind cu unghiile rupte și sângerânde din această încleștare supremă.
... era prea bogat, și aceasta ținea loc de orice viciu ...
" ... am cunoscut sărăcia, m-am luat la trântă cu ea, și e o luptă cumplită, pot să vă jur! Dar mai hidos, mai grețos este să te lupți cu bogăția, să-ți aperi fericirea, onoarea, liniștea, prost adăpostite în spatele grămezilor de galbeni care se revarsă peste tine și te zdrobesc. ..."
- ... dragostea nu ține seama de nimic...
Le Nabab, Alphonse Daudet, 1877
(Nababul, Editura Pentru Literatură Universală, 1965)
.....
Au Bonheur Des Dames, Émile Zola
- Nu tot ce strălucește e aur.
- Nimic nu se întâmplă și totul se întâmplă.
Să fie oare dragostea o prostie atât de mare?
... toată greutatea existenței i se lăsase pe umeri.
... este atât de bine să râzi și să iubești.
O iubea, și ea nu-i cerea nimic mai mult ...
- ... Omul care a cunoscut nebuniile tinereții are după aceea capul liber ...
La ce bun să muncești atâta, dacă banul nu-ți poate da totul?
- ... A activa, a crea, a te lupta împotriva faptelor, a le învinge sau a fi învins de ele, în asta constă bucuria și puterea omului!
- ... Dacă este vorba să crăp, mai bine să crăp de pasiune decât de plictiseală!
... dragostea de adevăr și de dreptate era toată puterea ei.
Au Bonheur Des Dames, Émile Zola, 1883
(La Paradisul Femeilor, Editura Pentru Literatură, 1968)
.....
The Great Gatsby, F. Scott Fitzgerald
- Ori de câte ori ai pofta să critici pe cineva ... ține seama că nu toți oamenii au avut avantajele de care te-ai bucurat tu.
- ... ăsta-i cel mai bun lucru pe care și-l poate dori pe lumea asta o fată, să fie o proastă frumoasă.
... simțeam câteodată o singurătate obsedantă și o simțeam tremurând și în alții - în ... oameni tineri, umblând fără rost pe străzile întunecate, risipindu-și cele mai prețioase clipe ale nopții, ale vieții.
Începuse să-mi sune în urechi șoapte, însuflețite de un fel de tremur nedeslușit: "Nu există decât urmăriți, urmăritori, ființe prea ocupate și ființe prea obosite."
Vocea ei care-ți dădea fiori era ca o băutură amețitoare, reconfortantă, prin ploaie.
Oricât de intensă ar fi vibrația sau prospețimea realității, ea nu se poate măsura cu ce este în stare un om să închidă în adâncul sufletului său.
... se simțise deodată înstrăinat, singur, îndepărtat, fără putință de întoarcere spre lumea lui vie, fierbinte, de altădată; ca și cum ar fi înțeles că a plătit un preț prea scump pentru că trăise prea multă vreme îndrăgostit doar de-un vis. Cred că-și ridicase ochii spre un cer deodată cu totul necunoscut, care i se arăta printre frunzele dintr-o dată înspăimântătoare, și fusese cuprins de un fior atunci când înțelese brusc cât de inexplicabil și grotesc poate fi un trandafir și cât de brutal poate cădea lumina soarelui peste o iarbă ce parcă de-abia atunci fusese creată. O lume cu totul nouă, materială însă lipsită de realitate, îl înconjura acum - și în ea se mișcau, fără sens, stafii palide, exprimând tremurătoare niște visuri nedeslușite, care căpătau formă și se destrămau în jurul lui... asemenea acelei siluete fantastice, ninse cu cenușă, care alunecă spre el răsărind dintre copacii deodată străini, nemaivăzuți niciodată până atunci.
Ajunsese la o vârstă când moartea nu mai constituie o surpriză tragică ...
... crezuse până la urmă în luminița aceea verzuie, într-un viitor fremătător, care se îndepărtează însă cu fiece an în fața noastră. Ne-a scăpat o dată, dar ce importanță are... mâine o să fugim mai repede, ne vom putea întinde brațele și mai departe... Și, tot așa, până într-o dimineață...
Și tot așa, trecem de la o zi la alta, bărci împinse de curent, împinse fără încetare, tot mai înapoi, în trecut.
The Great Gatsby, F. Scott Fitzgerald, 1925
(Marele Gatsby, Editura Excelsior, 1991)
.....
Zaïre, Voltaire
Nu poți dori ce nu vezi și n-ai văzut vreodată.
Ce-i zicem fericire, ades cu-nșelăciune,
În suflet să nu-ți lase tristeți și-amărăciune!
Tot ce suntem ne vine doar din învățătură
E dulce trândăvia, dar urma ei e rea
Ce inimă e-n stare, mișelnic, a minți,
Iubirea s-o arate, fără a o simți?
Zaïre, Voltaire, 1732
(Zaira, Editura De Stat Pentru Literatură Și Artă, 1959)
.....
Mahomet, Voltaire
Din orice neam s-ar trage la fel sunt muritorii
Și nu-i decât virtutea în cinuri să-i despartă.
... prejudecata-i regina celor proști.
Acel ce stă pe gânduri e un păgân semeț.
Nu sufăr muritorii ce-ncearcă îndrăzneț
Să judece ei singuri, cu ochii lor să vadă;
...
Supunerea tăcută e singura ta slavă.
Pe oameni trebuiește să-i ții cu bici într-una
Sau să le-nșeli credința, momindu-i cu minciuna?
Le Fanatisme, Ou Mahomet Le Prophete, Voltaire, 1741
Mahomet Profetul Sau Fanatismul, Editura De Stat Pentru Literatură Și Artă, 1959)
.....
Zadig, Voltaire
... învățase din cartea întâi a lui Zoroastru că iubirea de sine este un balon umflat cu vânt din care ies furtuni când îl înțepi.
... nu-i era teamă să facă bine nemulțumitorilor, urmând această mare învățătură a lui Zoroastru: Când mănânci dă de mâncare și câinilor; chiar dacă te-ar mușca.
Era înțelept cât se poate, deoarece căuta să trăiască tot printre înțelepți.
... simți că întâia lună de căsătorie, așa cum scrie în cartea Zend, este luna mierii, și că luna a doua este luna pelinului.
... un prieten face mai mult decât o sută de preoți ...
... și-i înfățișa pe oameni așa cum sunt în adevăr, niște gângănii care se mînâncă unele pe altele pe un strop de noroi.
... era un filozof retras departe de lume, care cultiva în liniște înțelepciunea și virtutea și care totuși nu se plictisea.
- ... Totul pe lume este primejdios și totul e de trebuință.
- Nimic nu e mai lung decât timpul, pentru că el e măsura veșniciei; nimic nu-i mai scurt, pentru că ne lipsește când avem ceva de înfăptuit; nimic nu-i mai încet pentru cine gustă plăcerile; se întinde la nesfârșit în mare, se împarte la nesfârșit în mic; nimeni nu ține seama de dânsul și tuturora le pare rău de pierderea lui; nimic nu se face fără dânsul; aruncă în uitare tot ce nu e vrednic să rămână și faptele înalte le face nemuritoare!
Zadig Ou La Destinée, Voltaire, 1747
(Zadig Sau Destinul, Editura De Stat Pentru Literatură Și Artă, 1959)
.....
Micromégas, Voltaire
... pe grămăjoara noastră de noroi, nu pricepem nimic dincolo de obișnuințele noastre.
- ... n-am văzut nici un muritor care să n-aibă mai multe dorințe decât nevoi adevărate și mai multe nevoi decât satisfacții.
- ... atunci când trebuie să înapoiezi elementelor trupul pe care îl ai și să însuflețești din nou natura sub altă formă, adică ceea ce se cheamă a muri, atunci când clipa aceasta de metamorfoză a sosit, faptul că ai trăit o veșnicie sau că ai trăit o zi este exact același lucru.
... cei infinit de mici au o mândrie aproape infinit de mare.
Micromégas, Voltaire, 1752
(Micromegas, Editura De Stat Pentru Literatură Și Artă, 1959)
.....
Candide, Voltaire
- Eu cred că oamenii au stricat puțintel natura pentru că ei nu s-au născut lupi și totuși s-au făcut lupi. Dumnezeu nu le-a dat nici tun de douăzeci și patru calibru și nici baionete, și ei și-au făcut baionete și tunuri ca să se omoare unii pe alții. Aș putea să pun la socoteală și falimentele și justiția care pune mâna pe averea faliților ca să-i păgubească pe creditori.
- ... Pretutindeni cei slabi urăsc pe cei tari dar se târăsc în fața lor, iar cei tari se poartă cu ei cum s-ar purta cu niște turme pe care le cresc pentru lână și carne.
- ... Durerile ascunse sunt și mai cumplite decât nenorocirile publice.
- Dumneata cum crezi, ... oare oamenii s-au ucis întotdeauna unii pe alții așa cum se ucid azi? oare au fost întotdeauna mincinoși, mișei, vicleni, ingrați, tâlhari, slabi de înger, ușuratici, lași, invidioși, lacomi, bețivi, zgârciți, ambițioși, cruzi, bârfitori, destrăbălați, fanatici, ipocriți și proști?
- Dar dumneata cum crezi, ... oare vulturii întotdeauna au mâncat porumbei când au găsit?
- Da, desigur ...
- Ei, atunci, ... dacă vulturii au mereu aceeași fire, de ce vrei ca oamenii să-și fi schimbat firea?
... ajunse la încheierea că omul era sortit să trăiască ori în zvârcolirile neliniștii ori în letargia plictiselii.
- ... munca alungă din preajma noastră trei rele mari: urâtul, patima și nevoia.
Candide, Ou L'Optimisme, Voltaire, 1759
(Candid Sau Optimismul, Editura De Stat Pentru Literatură Și Artă, 1959)
.....
L'Ingénu, Voltaire
Îl potoliră cu cuvinte măgulitoare și îi dădură speranțe: acestea sunt cele două capcane cu care se prind oamenii pe toată fața pământului.
Lectura îți înalță sufletul și un prieten luminat îl mângâie.
Îmi plac poveștile filozofilor, râd de acelea ale copiilor și urăsc pe acelea ale mincinoșilor.
Adevărul strălucește cu lumina lui proprie și spiritele nu se luminează cu flăcările rugurilor. (Belizarie - Jean François Marmontel)
- ... în părerile oamenilor este de multe ori iluzie, modă, capriciu.
L'Ingénu, Histoire Veritable, Voltaire, 1767
(Naivul, Povestire Adevărată, Editura De Stat Pentru Literatură Și Artă, 1959)
.....
Les Travailleurs De La Mer, Victor Hugo
Când nu poți avea un stejar, te mulțumești și cu o ciupercă.
Omul, această ființă cu o existență atât de scurtă, această viețuitoare care se apropie cu fiecare zi ce trece de mormânt, întrepinde acțiuni care sfidează infinitul.
Ca să fim liberi și drepți, nu depinde decât de noi.
Atâta timp cât simți pe cineva alături de tine, viața e suportabilă.
Sărăcia ca și bogăția sunt relative.
.. există femei care s-ar căsători și cu diavolul dacă ar fi bogat ...
O legendă indiană spune: Într-o zi, Brahma întreabă Forța: "Cine e mai puternic decât tine?" Ea răspunde: "Iscusința".
Un proverb chinez spune: "Câte n-ar face leul, dac-ar fi maimuță".
A privi marea din anumite locuri, la anumite ore, e o adevărată otravă. Ca atunci când uneori privești o femeie.
Grația cuprinde în ea și nepăsare
... o auzise pe maică-sa spunând că femeile se pot îndrăgosti de bărbați și că asta se întâmplă uneori.
În limbajul special, creat anume pentru moștenire și avuție, moartea poartă numele de speranță.
Era hotărât să nu moară până ce nu va fi spart cu piatra filozofală ferestrele științei.
Noblețea se cucerește prin spadă și se pierde prin muncă. Ea se păstrează prin trândăvie. A nu face nimic înseamnă a trăi ca un nobil; sunt onorați numai cei care nu muncesc. O meserie degradează.
- Și, mă rog, pentru ce nenorociri? La ce bun nenorociri? Cui servesc nenorocirile?
- Bunul Dumnezeu e absent. Ar trebui să se dea un decret pentru a-l obliga să-și reia reședința. S-a dus la vila lui de la țară și nu se mai ocupă de noi. De aceea totul merge anapoda. Nu mai încape nici o îndoială ... că bunul Dumnezeu nu mai e la conducere, că e în vacanță și că locțiitorul său, cine știe ce înger seminarist, sau ce dobitoc cu aripi de vrabie, se află în fruntea bucatelor.
Aveai impresia că pătrunzi în chiar inima tristeții.
E ciudată ușurința cu care cred ticăloșii că succesul e ceva care li se cuvine.
Când adormea, i se părea că e treaz, iar când se trezea, i se părea că visează.
Numai începând ceva, îți dai seama cât de anevoie vei ajunge la capăt.
O dezmierdare prealabilă însoțește de multe ori trădările. În astfel de mângâieri marea nu-i zgârcită. Când ai de-a face cu această femeie, nu trebuie să te încrezi în surâsul ei.
Flacără minunată, icoana voinței. Ochiul omului e în așa fel făcut, că întrevezi în el toate virtuțile. Pupila ochiului nostru dezvăluie întreaga cantitate de omenie din noi. Ne afirmăm prin lumina care strălucește sub sprâncenele noastre. Conștiințele mici clipesc mereu din ochi, cele puternice aruncă fulgere. Dacă nu s-aprinde nimic îndărătul pleoapei, înseamnă că nici un gând nu încolțește în minte, înseamnă că nici un sentiment de dragoste nu clocotește în inimă. Acela care iubește, acela are și voință, iar voința înflăcărează privirea omului. Hotărârea toarnă foc în privire; foc minunat, iscat de arderea gândurile timide.
Oamenii dârzi sunt sublimi. Cine nu-i decât viteaz n-are decât o singură pornire lăudabilă, cine nu-i decât îndrăzneț n-are decât o singură însușire, cine nu-i decât curajos n-are decât o singură virtute; numai cel care stăruie pe drumul adevărului are măreție. Aproape toată taina sufletelor mari stă în aceste cuvinte: "Perseverando!" - "Să perseverezi!"
Pe cei slabi chiar numai aparența unui obstacol îi face să dea înapoi; pe cei tari, însă, nu. Ei consideră pieirea ca pe-o posibilitate, iar izbânda ca pe-o certitudine.
Era un nenorocit, inconștient de nenorocirea lui.
Verdele adânc al oceanului răspundea albastrului adânc al cerului.
Îți vine să crezi că ghinionul e molipsitor și că oamenii fără noroc sunt ciumați, atât e de rapidă punerea lor în carantină.
Nimic nu e mai tulburător decât să te încovoi sub puterea necunoscutului.
În ochii lui era toată resemnarea dureroasă pe care-o lasă visul neîmplinit; era acceptarea funerară a unei alte împliniri.
Les Travailleurs De La Mer, Victor Hugo, 1866
(Oamenii Mării, Editura Ion Creangă, 1989)
.....
The Rains Came, Louis Bromfield
Poate că menirea omului este să clădească, să clădească fără încetare, cu mândrie, până când va fi zdrobit sub ruinele propriei sale opere.
Atunci făcuse un act de nebunie și se însurase.
... omul datorează trupului său unele satisfacții, care să precumpănească grijile și suferințele.
... iubirea maternă poate să fie o simplă iluzie, care uneori ascunde ca o mantie numai egoism, răutăți, vanități.
Părea să găsească viața prea dureroasă pentru a o suporta astfel decât aruncându-se în vârtejul ei și pierzându-se în spaima și confuzia iscată.
... crezuse prea mult în bunătatea omenirii și își închipuise că libertatea și educația sunt suficiente pentru a transforma pe oameni în îngeri.
Ce rost avea pacea? Se alesese cineva cu vreun profit de pe urma păcii?
- ... Este ciudat cât de repede te obișnuiești cu toate.
- ... Este mare lucru să cunoști chiar o singură persoană în decursul unei vieți.
Filozofia este luxul celor slabi - detașarea de cele lumești este viciul celor leneși.
... acest lucru era denumit iubire și inspira romane, cântece, piese, poeme, filme, dar ... o disecare atentă, o analiză profundă, reducea totul la un amestec de substanțe chimice, de glande, de instincte, la care se adăugau frica de singurătate a omului și nevoia de a procreia, tot atât de imperioasă și de necesară ca și hrana, somnul și respirația.
- ... Cred că este obositor să fii bogat.
Omul este o creatură singuratică, închisă în ea.
Întunericul se lăsă repede, fără veste, ca și cum o cortină neagră s-ar fi pogorât asupra firii.
The Rains Came, Louis Bromfield, 1937
(Vin Ploile, Editura Univers, 1972)
.....
L'École Des Femmes/Robert, André Gide
- Bărbatul nu-i decât un copil care a îmbătrânit.
... aș vrea să aibă parte de averi cei ce au nevoie de bani ca să fie fericiți.
- ... când iubești pe cineva nu-l mai vezi așa cum este.
- ... Nu, nu doresc să fiu fericită, dacă fericirea te face să devii orb la durerea altora.
Nu mi se va cere oare niciodată altceva decât să trăiesc în umbră, hrănindu-mă numai cu o searbădă resemnare?
Răul constă ... în faptul de a nu-l vedea de la început pe celălalt așa cum este el într-adevăr, ci de a făuri din ființa iubită un idol, cerându-i mai apoi socoteală că nu seamănă cu imaginea plăsmuită, ca și cum acela s-ar fi făcut vinovat de ceva.
Caracterul specific al dragostei este de-a ne face să devenim orbi atât în ceea ce ne privește, cât și față de defectele pe care le are ființa iubită.
... trebuie să dai dovadă de oarecare iscusință când ai de-a face cu femeile ... dacă le ceri prea mult, riști să pierzi totul.
L'École Des Femmes/Robert, André Gide, 1929/1930
(Școala Femeilor/Robert, Editura Pentru Literatură Universală, 1968)
.....
Absalom, Absalom!, William Faulkner
... poate că femeile sunt chiar mai puțin complicate decât credem și pentru ele orice nuntă este mai bună decât nici un fel de nuntă și o nuntă somptuoasă cu un ticălos este preferabilă unei nunți nepretențioase cu un sfânt.
Te naști și încerci asta și nici nu știi de ce, doar că mereu continui să încerci și te naști în același timp cu o mulțime de alți oameni, laolaltă, amestecat cu ei, ca și cum ai încerca să, ca și cum ar trebui să dai din mâini și din picioare și miști mâinile și picioarele cu niște sfori, numai că aceleași sfori sunt prinse de toate brațele și picioarele celorlalți și toți ceilalți încearcă și ei în același timp și nici ei nu știu de ce, decât că firele se încurcă toate între ele ca și cum ar fi cinci sau șase oameni care încearcă să țeasă un covor la același război numai că fiecare vrea să facă covorul după modelul lui; și nimic nu are nici o importanță, știi asta de la început, altminteri Cei care au așezat aici războiul de țesut ar fi aranjat lucrurile ceva mai limpede, și totuși trebuie să aibă o importanță pentru că, uite, continui să încerci sau trebuie să continui să încerci și pe urmă deodată s-a terminat totul și tot ce ți-a mai rămas e o lespede de piatră cu ceva zgâriat pe ea dacă mai e cineva care să-și aducă aminte să zgârie piatra și s-o așeze sau care să mai aibă timp de așa ceva, și plouă deasupra și soarele strălucește peste ea și după un timp nici nu-și mai aduce nimeni aminte de nume și ce anume încercau să spună zgârieturile acelea, și nici nu mai are nici o importanță.
... există acel ar-fi-putut-să-fie, stânca singuratică de care ne agățăm din curentul realității de nesuportat ...
... nevoia are un fel al ei de a smulge din comportamentul nostru diferite scrupule delicate privitoare la onoare și mândrie ...
... nu cread că există ceva mai dureros pentru orice inteligență mai presus de cea a unui copil sau a unui idiot decât confruntarea treptată, înceată cu acel lucru pe care într-o îndelungată perioadă de spaimă și de nedumerire am fost învățați să-l considerăm drept finalitatea irevocabilă și de necontestat.
... femeile au mândrie și simțul onoarei în legătură cu aproape orice în afară de dragoste ...
Absalom, Absalom!, William Faulkner, 1936
(Absalom, Absalom!, Editura Univers, 1974)
.....
Le Misanthrope, Molière
Eu vreau sinceritate cinstită și frumoasă:
Tot ce din gură iese, din inimă să iasă.
Nu prea mă-mpac cu felul acesta de metodă,
Al oamenilor voștri, ajuns acum la modă:
Închinăciuni, smerenii, tertipuri și târcoale
Țin loc de miez și suflet al vorbei voastre goale.
... ia seama bine ca din cuvântul tău
Să nu iasă mâhnirea părerilor de rău.
Am nepermisa, reaua scădere că spui drept.
Speranța, este drept, ne ușurează,
Ne leagănă-n momentul dureros
... dar nu e de nici un folos
Când după ea nimic nu mai urmează.
Cu cât iubești, cu-atâta bați mai puțin în coardă,
Iertând prea mult, iubirea înseamnă că e moartă.
Fățărnicie-i totul și tragere pe sfoară,
Și-ar trebui să-l facem pe om a doua oară.
Le Misanthrope, Molière, 1666
(Mizantropul, Editura Pentru Literatură, 1964)
.....
L'Avare, Molière
... nu e nici un mijloc mai bun ca să pui mâna pe oameni decât să te împodobești cu slăbiciunile lor, să te mângâi cu principiile lor, să le tămâiezi păcatele și să bați din palme la tot ce fac. Să nu te temi niciodată că ți-e prea albă ori prea groasă ața cu care coși; cu cât se zărește mai mult, cu atât e mai bine, cei mai șireți sunt cei mai ușor de lingușit; și nu e neobrăzare și nu-s caraghioslâcuri care să nu poată fi înghițite când sunt bine preparate. Sinceritatea cam lasă de dorit în așa meserie, dar când ai nevoie de oameni, e bine să te potrivești după ei, și dacă nu-i poți trage altfel de partea dumitale, vina nu e a celor ce lingușesc, ci a celor cărora le place să fie lingușiți.
Vai! sărmanii mei bani, sărmanii mei bani, scumpii mei prieteni! am fost lipsit de voi; și pentru că v-au răpit, mi-am pierdut propteaua, mângâierea, bucuria. Totul s-a sfârșit pentru mine și nu mai am ce căuta pe lume. Fără voi îmi e cu neputință să mai trăiesc.
L'Avare, Molière, 1668
(Mizantropul, Editura Pentru Literatură, 1964)
.....
The Country House, John Galsworthy
- ... Dorința asta de a fi admirate își bate deseori joc de femei!
- ... În lume există prea multă tristețe și suferință fără rost. Cred asta numai din cauză că oamenii sunt lipsiți de îngăduință unii față de alții.
... omul nu-și poate schimba statura și temperamentul.
Nu e dat oricui să privească lucrurile dintr-un punct de vedere larg; nu oricine poate să contemple de pe înălțimi îndepărtate fluvii palide, mărăcinișul purpuriu și întinderile nesfârșite de câmpie în bătaia lunii, bălțile cu trestiile ce se desenează sub razele apusului, când de departe se aude strigătul unei corle; nu e dat tuturor să contemple de pe stânci abrupte marea tenebroasă de culoarea vinului negru, să-și cufunde privirea de pe crestele munților în înfinitul înconjurat de cețuri sau strălucind auriu în soare.
Vreme de aproape treizeci de ani stătuse în așteptare: totul sau nimic; avea, ca să spunem așa, tot ce-și dorea și totuși nimic. Astfel că însăși așteptarea fusese lipsită de suferință. Dar o asemenea așteptare era îngrozitoare, să stai cu sufletul la gură pentru ceva nedefinit.
Este greu să măsori suferința altuia.
- ... Nu poți recolta struguri din spini ... sau smochine din mărăcini ...
Nu intenționa să se gândească la viitor; se gândea că prezentul și așa era destul de negru.
Pentru mame este scris ca durerile maternității să nu înceteze decât o dată cu moartea.
... deși omul se uită uneori la stele, picioarele nu-l pot duce spre ele ...
Obrazul adormit ... era acela al unui om care a stăbătut cale lungă călare în căutarea uitării, dar n-a găsit-o și care mâine trebuie să pornească iar la drum.
Bietul om! ... Sărmană ființă singuratică!
The Country House, John Galsworthy, 1907
(Domeniul, Editura Minerva, 1973)
.....
The Fair Maid Of Perth, Walter Scott
- ... femeile judecă de cele mai multe ori după părerea altora, nu după a lor.
... îi atinse buzele cu un sărut atât de ușor ca și când ar fi căzut pe ele o petală de trandafiri.
- ... Ascultarea prețuiește mai mult decât un sacrificiu.
- ... Noaptea trece destul de repede, când ai speranțe pentru a doua zi.
- ... apele cele mai liniștite sunt cele mai adânci, iar dușmanul cel mai de temut este cel care nu amenință, ci lovește.
- ... acela care face rău se teme de rău.
- ... și cumpătarea este o virtute bănoasă.
Ce nu ai de pe urma lui? Iubești frumusețea, iar tu ești pocit, urât, bătrân sau olog? el poartă o momeală fatală celei mai frumoase femei; ești slab și asuprit de cei puternici? iată cu ce poți înarma apărători mai voinici decât micul tiran de care te temi; îți dorești lucruri strălucitoare și jinduiești să desfășori splendoarea bogăției? ascunzătoarea asta mică conține dealuri multe și câmpii roditoare, păduri împânzite de vânat și o droaie de vasali; jinduiești după plăcerile curților? îți plac zâmbetele regilor, dorești iertarea papilor pentru crimele tale și dispensa ce te încurajează să făptuiești altele noi? toate aceste sfinte indulgențe pot fi dobândite cu aur.
Cuvântul e un sclav, iar gândul ne-nfrânat
Deci nu rosti cuvântul pân' nu l-ai cugetat.
- ... sfinții îi ajută pe cei care își dau osteneala să se ajute singuri.
- Vai, cât de mare este trufia oamenilor! Ea se agață de noi ca iedera de casă și nimic nu poate s-o desprindă.
- ... O pasiune puternică o învinge pe alta.
The Fair Maid Of Perth (Saint Valentine's Day), Walter Scott, 1828
(Frumoasa Din Perth, Editura Minerva, 1975)
.....
Jack, Alphonse Daudet
E așa de ciudat s-auzi că te căinează cineva când tu te crezi fericit.
S-a spus că ochii sunt ferestrele sufletului, dar aceștia erau ferestre așa de bine închise, încât te puteai îndoi că ar mai fi un suflet îndărătul lor.
Copiii sunt ca oamenii mari, experiența altora nu le slujește.
Părea frumos, de mult ce dorea să fie.
Arta e un vrăjitor atât de mare! Creează un soare care strălucește pentru toți, ca și celălalt; și cei ce se apropie de el, chiar săracii, chiar urâții, chiar caraghioșii iau cu ei ceva din căldura și din strălucirea lui.
Copilăriile ... triste duc la maturități amare.
Ați încercat vreodată singurătatea aceea când îți vine să dispari, să pleci, până într-atâta te simți de nefolositor și de prisos?
- ... cărțile sunt adevărații prieteni. Poți alerga la ei în marile dureri ale vieții, ești totdeauna sigur că-i găsești.
Sunt ființe care au nevoie de dragoste pentru a trăi, ca unele plante de căldură.
Nu este durere mai mare decât să-ți amintești de vremurile fericite în nenorocire. (Dante, Inferno)
Casă mică, liniște mare.
... pentru a mișca o adevărată inimă de femeie, toate deșertăciunile lumii nu prețuiesc cât mila, care o înduioșează.
Poeții sunt oameni care și-au păstrat ochii de copil.
A, nu, nu serbarea lor de astă-seară îi strângea inima, ci gândul la toate celelalte serbări la care nu fusese poftit în viață, serbarea copiilor care au un tată și o mamă, iubiți și respectați, serbarea tuturor acelora ce au un nume al lor, un cămin și o familie a lor. Mai știa, de asemenea, și altă serbare de unde soarta avea să-l alunge fără milă: a iubirii fericite care te leagă pentru totdeauna de ceva frumos, cinstit și sincer.
De ce trebuie ca viața să te smulgă din vis?
- ... Era oare cu putință o fericire așa de mare pentru mine?!
... sărăcia răpune mândriile cele mai semețe ...
... se apropia ceva mai trist și mai tainic decât noaptea.
- Mort?
- ... Nu... Izbăvit!
Jack, Alphonse Daudet, 1876
(Jack, Editura Albatros, 1975)
.....
Los Trabajos De Persiles Y Sigismunda, Miguel de Cervantes
- ... dragostea nu-și vinde ieftin plăcerile ...
- ... mai toate întâmplările prielnice nu vin fără contragreutatea nefericirilor, care au dreptul și un soi de învoială de a se amesteca în împrejurările prielnice, ca să ne facă să pricepem că nici binele nu-i veșnic, nici răul nu-i dăinuitor.
- ... trădarea bucură, dar trădătorul supără.
- ... lauda e pe-atât de bună pe cât de bun e cel ce-o rostește și pe-atât de rea pe cât de stricat și de rău e cel ce laudă, căci dacă lauda este răsplată a virtuții, e și ea într-adevăr laudă când lăudătorul e virtuos, dar când e stricat, este ocară.
- ... Împotriva tăcerii nu-i nici pedeapsă, nici răspuns.
... prin multul său râs omul își dă la iveală puțina înțelegere, prin multul plâns își dezvăluie puțina judecată.
... rareori bogățiile și stăpânirile sunt disprețuite de oameni și cu atât mai puțin de femei, care sunt prin firea lor, mai toate, lacome, după cum mai toate sunt înfumurate și trufașe.
... e un lucru firesc ca oricine dorește mult să se și teamă mult ...
- ... uneori bucuriile cele mai depline obișnuiesc a se ascunde-n simplitate și umilință.
- ... nu se află mărinimos prost îmbrăcat, după cum nu se află zgârcit îmbrăcat bine.
- ... nu te amăgi, căci dorințele și amăgirile fac îndeobște casă bună.
... nestatornicia vieților noastre și-a mării se aseamănă prin faptul că nu făgăduiesc nici siguranță, nici trăinicie vreme îndelungată.
... așa cum pedeapsa mincinosului e să nu fie crezut când spune adevărul, așa și slava celui ce se bucură de încredere e să fie crezut când minte.
- ... înțelepciunea cea mai mare e să nu cauți ceea ce nu-ți cade bine să găsești ...
- ... adevărul se poate îmbolnăvi, dar nu poate muri ...
- ... Un tată ține o sută de copii, mai degrabă decât o sută de copii un tată.
... un țânțar îți poate dăuna mai mult decât te poate ocroti un vultur.
Femeia caută să-și aleagă bărbatul nu după părerea ei, ci după a celorlalți.
Nu dori, și vei fi cel mai bogat om din lume.
... unde-și vâră coada hatârul și peșcheșurile, stâncile se netezesc și greutățile se destramă.
... ca să dregi o minciună ți se îmbulzesc pe buze multe altele, adevărul rămânând tot îndoielnic, iar bănuiala mai vie.
Los Trabajos De Persiles Y Sigismunda, Miguel de Cervantes, 1617
(Muncile Lui Persiles Și Ale Sigismundei, Editura Univers, 1980)
.....
The Return Of The Native, Thomas Hardy
Priveliștile încântătoare sunt pentru vremuri bune; dar vai! cum nu se potrivesc cu cele de restriște!
... atunci când îmbrăcămintea pământului este atât de primitivă simțim parcă și noi nevoia să purtăm haine vechi și simple.
Singurul mijloc de a păstra o înfățișare regală, atunci când nu ai nici împărății, nici suflete asupra cărora să domnești, este să te prefaci că le-ai pierdut.
A-ți pierde dumnezeiasca încredere că poți orice, fără a dobândi mediocra plăcere de a face ce poți, e mărturia unei forțe de caracter căreia, teoretic, nu i se poate reproșa nimic, e dovada că omul, deși dezamăgit, respinge compromisul.
- Au oare vreun rost vorbele care nu pot îndrepta nimic?
... vârsta omului modern se calculează după intensitatea cu care trăiește.
- Ce te întristează?
- Viața.
- E un izvor de tristețe cu care mulți s-au împăcat.
Se spune că trebuie să pleci printre străini ca să afli ce se petrece în propria ta casă ...
- ... Am auzit că au fost oameni care au plătit cu viața norocul venit pe neașteptate, temâdu-se prea mult că nu vor apuca să se bucure de el.
- ... Ferește-te de mânia celui răbdător.
E mult mai ușor să pierzi decât să te obișnuiești cu gândul că ai fi putut câștiga ...
... nemișcarea morții o făcea mai frumoasă decât fusese vreodată vie. Paloarea nu este cuvântul care să descrie albul chipului ei; pielea feței era strălucitoare de parcă ar fi fost de lumină. Buzele ei modelate cu măiestrie păstrau o expresie inefabilă, de parcă o pornire lăuntrică de demnitate ar fi îndemnat-o să renunțe la vorbire. Încremenirea veșnică le pecetluise într-o clipă când în sufletul ei resemnarea luase locul deznădejdii. Părul negru, despletit și răvășit cum nu i-l văzuse nimeni până atunci, îi încununa creștetul ca o pădure întunecată. Înfățișarea ei mândră, nepotrivită cu mediul rustic în care trăise, era în sfârșit în perfectă armonie cu împrejurarea.
Amărăciunea nu îi schimbase înfățișarea prea mult; căci adevărata transformare se petrecuse înăuntrul său. S-ar fi putut spune că avea o minte plină de riduri.
... faptul de a te naște nu este decât concretizarea unei dileme ...
- ... Singura mea preocupare este cum să câștig bani. Banii au devenit singurul meu țel în viață.
The Return Of The Native, Thomas Hardy, 1878
(Întoarcerea Băștinașului, Editura Univers, 1970)
.....
Quentin Durward, Walter Scott
- Pe lumea aceasta nimic nu-i mai de seamă ca experiența ...
Mai mult face un străin binevoitor decât o rudă înstrăinată.
- ... Cine merge încet, departe ajunge ...
... nici un dușman nu poate fi atât de primejdios ca un prieten și un confident jignit.
- ... Când văd cu câtă încetineală și prin ce canale înguste a coborât până la noi fluviul științei, când mă gândesc ce greu au putut oamenii să se adape din apele lui și ce neîndoielnic este că sunt ignorate de toți cei ce nu au altă preocupare decât bunăstarea lor, când îmi dau seama ce mare primejdie ne-a pândit de a-l vedea abătut din drum, ba chiar secat de invaziile barbare, nu pot să privesc înaintea mea fără a fi încântat și uimit de soarta generațiilor viitoare asupra cărora știința va coborî ca o ploaie după alta, fără întrerupere, neabătută, nestăvilită, fertilizând unele pământuri, inundându-le pe altele, schimbând toate formele vieții sociale, statornicind și răsturnând religii, întemeind și nimicind regate...
Sunt liber precum firea l-a zămislit pe om,
Când nu era robie și nu era nici tron,
Și când chiar omul nobil se cățăra în pom.
(Dryden)
- Sunt un om liber ... Nu mă târăsc înaintea nimănui, nu ascult de nimeni, nu înalț în slăvi pe nimeni. Mă duc unde vreau, trăiesc cum pot și mor atunci câmd mi-a sunat ceasul.
...
- Poți ... să fii întemnițat ... Unde este atunci libertatea cu care te lauzi?
- În gândurile mele ... pe care nici un lanț nu le poate încătușa; pe când ale voastre, chiar când trupul vă este liber, rămân înlănțuite de legile și superstițiile voastre, de dorința voastră de a vă statornici într-un loc, de părerile voastre închipuite despre felul în care trebuie să te porți față de cei din jur. Pe câtă vreme spiritul meu e liber chiar atunci când trupul îmi este înlănțuit. Mintea voastră este încătușată, chiar când trupul vi se bucură de toată libertatea.
- Vreau ceea ce vor toți oamenii, deși puțini dintre ei sunt mulțumiți cu ce li se dă ...
- ... nu fi niciodată atât de nebun pentru a te crede mai înțelept decât ceilalți.
- ... în virtute ... îți afli propria răsplată.
- Neștiința, neștiința și părerile neîntemeiate ... acestea sunt singurele rele adevărate.
- ... Înțelepciunea este mult mai de dorit decât cel mai scump aur.
- ... dacă taina e împărtășită de o femeie, mila Domnului cu noi ...
- Am să fiu înapoia stihiilor ... nădejdea, credința, dorința mea este ca această alcătuire tainică - omul - să se topească în vălmășagul firii, pentru a fi reîntrupat în alte făpturi, prin care firea le înlocuiește mereu pe acelea care pier în fiece zi și se întorc în felurite chipuri - picăturile de apă se împreună cu râurile și cu norii de ploaie, pulberea se întoarce în lutul din care a purces, părticelele ce sunt ale văzduhului plutesc purtate de vânt, iar cele ale focului se duc să hrănească flacăra lui Aldebaran și a fraților săi.
- ... Când e vorba de o femeie, cel mai mare nebun este întotdeauna acela care are cei mai mulți sorți de izbândă.
La moarte legea-l osândi
Dar tot nădăjduiește,
Și-orice bătaie-a inimii
Speranță-n el trezește.
Cât facla vieții nu s-a stins
Speranța luminează:
Și chiar când noaptea ne-a cuprins
Tot mai lucește-o rază.
(Goldsmith)
... la joc, întâmplarea poate să-ți dea în mână o carte norocoasă; dar numai răbdarea și înțelepciunea câștigă partida până la sfârșit.
Quentin Durward, Walter Scott, 1823
(Quentin Durward, Editura Tineretului, 1965)
.....
0 comments:
Trimiteți un comentariu